Start-Up Zone

Firmele de asigurare vând „la suprapreț” asigurările obligatorii pentru toți românii cu credite. Daunele plătite sunt aproape neglijabile

Că majoritatea covârșitoare a românilor nu își asigură locuința decât dacă este obligatoriu este un lucru cunoscut, însă datele oficiale ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), arată, totuși, că firmele de asigurare ar putea face destule pentru a crește numărul locuințelor asigurate, de care se plâng cu fiecare ocazie că este mult prea mic. Pentru fiecare sută de lei încasată pentru asigurarea de locuință, firmele au plătit, în prima parte a lui 2021, sub 25 de lei daune, adică jumătate față de 2019, cu o treime mai puțin față de 2020 și de peste trei ori mai puțin decât în cazul asigurărilor CASCO sau RCA.

Prima de asigurare, adică prețul acestei polițe, variază și el în funcție de valoarea locuinței și de acoperiri (clientul poate opta și pentru asigurarea bunurilor din casă pe aceeași poliță sau pentru acoperirea daunelor provocate vecinilor, de exemplu), dar, pentru o locuință evaluată la 80.000 de euro, din București, prima este undeva la 80-90 de euro pe an.

Polița de locuință, de departe cea mai profitabilă asigurare și plățile de daune scad de la an la an. Firmele de asigurare își permit să cedeze brokerilor și 40% din primă și tot rămân cu un profit semnificativ.

Chiar dacă cei sub 100 de euro pe an pot părea o sumă mică pentru riscurile pe care le acoperă, datele statistice, în funcție de care și asigurătorii își formează tarifele, arată altceva. Conform informațiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) în primul trimestru din 2021 rata daunei pentru asigurările de calamitate și incendiu a fost de doar 24,61% , de departe cea mai mică dintre asigurările comune din România. În traducere, aceasta înseamnă că pentru fiecare 100 de lei încasați din vânzarea asigurărilor de locuință, firma plătește daune de doar 24,61 lei. Cei 24 de lei înseamnă de aproape două ori mai puțin decât plăteau în 2019 și cu  30-40% mai puțin decât în 2020, ceea ce arată că scăderea daunalității este deja un trend pe acest segment. De altfel, și ca sumă totală plățile de daune sunt aproape neglijabile, la nivelul unei piețe întregi și având în vedere că ele includ și daunele majore, care apar de exemplu în fabrici sau clădiri mari. În primele trei luni din 2021, asigurătorii au plătit doar puțin peste 17 milioane de lei, adică circa 3,5 milioane de euro.

Prin comparație, pe CASCO la fiecare 100 de lei încasați se plătesc aproape 90 de lei daune, în creștere și față de 2019 și față de 2020, iar pe RCA se plătesc 93 de lei, de asemenea în creștere.

Mai mult decât atât, chiar după ce daunelor li se adaugă cheltuielile administrative (taxe și impozite, salariile angajaților, sedii etc) și de vânzare (comisioane plătite brokerilor sau agenților proprii, în funcție de canal) rămâne un plus substanțial. Potrivit sursei citate mai sus, rata combinată a fost în 2021 de sub 70 de lei, în cazul asigurărilor de calamitate și incendii, ceea ce înseamnă că la fiecare 100 de lei încasați, asigurătorii scot un profit net de 30 de lei, cu mult peste orice altă linie de asigurare. În cazul CASCO sau RCA, de exemplu, nici nu se pune problema profitului, pierderi fiind între 15 și 22 de lei la fiecare 100 de lei încasați.

De menționat că, având în vedere valoarea mică a daunelor, dar și efortul mai mare pe care intermediarii îl depun pentru a vinde astfel de asigurări, polițele de locuință presupun un comision de top pentru brokeri. Acesta variază, conform specialiștilor cu care am stat de vorbă, între 25% din primă (în cazul unor firme ca Allianz Țiriac sau Groupama, care au rețele proprii mari de vânzări), 35-40% (în cazul firmelor VIG, adică Omniasig și Asirom) și chiar 45-50% în cazul Euroins și City Insurance (disperate să își diversifice portofoliile pentru a scăpa de RCA, care le-a dus în situația de a avea mari probleme cu plățile). 

În aceste condiții, cu un profit curat de 30 de lei la fiecare 100 de lei, este destul de clar că, dacă ar vrea cu adevărat, firmele de asigurare ar putea veni cu tarife mai mici pentru asigurările de locuință.

sursa: economica.net

Redactia START UP ZONE

Add comment