Start-Up Zone

Nici măcar 20% din contractele de finanţare încheiate prin Casa Verde Fotovoltaice nu au fost decontate. Restul sunt pe circuitul de avizare

Din 12.668 de contracte care au fost aprobate pentru finanţare nerambursabilă prin programul Casa Verde Fotovoltaice, gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), doar 2.258 de proiecte au primit şi banii, restul fiind în circuitul de avizare. Programul susţine tranziţia micilor consumatori de energie spre zona de producători, devenind astfel prosumatori, şi acoperă 90% din investiţie, dar nu mai mult de 20.000 de lei. În ciuda popularităţii, birocraţia asociată procesului a făcut ca decontările să înainteze cu dificultate.

„Până la data de 30 iunie 2021, au fost montate şi solicitate la decontare 5.660 de sisteme de panouri fotovoltaice, din acestea au fost deja decontate 2.258 de sisteme, restul fiind în etapa de verificare sau pe circuitul avizării în vederea decontării”, spun reprezentanţii AFM.

Potrivit acestora, prin modificările recente aduse ghidului de finanţare au fost corectate multe dintre impedimentele existente iniţial, fiind simplificat tot procesul de instalare, decontare şi plată a sistemelor de panouri fotovoltaice aferente contractelor încheiate pe parcursul anului 2020. „Creditele bugetare alocate programului pentru anul acesta sunt în valoare de 358,9 milioane de lei în condiţiile în care AFM intenţionează să deschidă o nouă sesiune şi să finalizeze decontarea tuturor contractelor încheiate în anul 2020. Având în vedere numărul de contracte încheiate cu persoane fizice, intenţionăm ca până la sfârşitul anului să finalizăm decontarea tuturor contractelor încheiate în anul 2020, în condiţiile în care durata de realizare a proiectelor este de maximum 12 luni“, completează reprezentanţii AFM.

sursa: Ziarul Financiar

Redactia START UP ZONE

Add comment