Start-Up Zone

Ministrul agriculturii extinde programul ”Tomata”, cu eficiență zero în 4 ani, la alte tipuri de legume

Programul “Tomata” a avut “impact zero” în patru ani în care s-au cheltuit aproape 200 de milioane de euro, pentru că importurile de roşii au crescut în toată această perioadă, iar programul a fost fraudat “în foarte multe locuri”, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Prezent vineri într-o vizită în judeţul Arad, ministrul a fost întrebat despre sprijinirea producătorilor de tomate în spaţii protejate.

“Programul Tomata s-a desfăşurat pe o perioadă de patru ani, s-au cheltuit aproape 200 de milioane de euro, iar impactul a fost zero, în sensul că în fiecare an, statistic, importul de tomate a crescut. De aceea, la cererea legumicultorilor, începând de anul acesta programul se numeşte legume în spaţii protejate şi nu tomate în spaţii protejate, pentru că legumicultorii ne-au spus că şi alte tipuri de legume ar trebui să beneficieze de acest program de minimis. Iar anul acesta s-au alocat 150 de milioane de lei pentru programul Legume în spaţii protejate”a declarat Adrian Oros.

Ministrul a acuzat că, “în foarte multe locuri, programul Tomata a fost fraudat masiv. “Doar la un singur control, într-un singur judeţ am găsit anul trecut 417 dosare fictive”, a precizat  ministrul Oros.

Ministrul Agriculturii a arătat că actualul program pentru legume va fi evaluat la sfârşitul anului, pentru a se vedea ce impact a avut.

Adrian Oros a fost prezent în judeţul Arad pentru a se întâlni cu fermieri şi agricultori, ocazie cu care le-a prezentat acestora programele Guvernului pentru următorii ani.

Sursa: Curs de Guvernare

Redactia START UP ZONE

Add comment