Start-Up Zone

”Noul fermier” – Sprijin de 100.000 EURO pentru fermierii de peste 40 de ani

După ce programul ”tânărul fermier” s-a bucurat de un real succes în exercițiile financiare precedente, odată cu noua Politică Agricolă Comună (PAC), Uniunea Europeană își îndreaptă atenția și către fermierii de peste 40 de ani, cu programul ”noul fermier”.

Prin acest nou program, beneficiarii care au împlinit vârsta de 40 de ani și vor să se instaleze ca șefi de exploatație agricolă vor putea beneficia de un acces mult mai ușor la fonduri europene, la fel ca tânărul fermier. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă condițiile pentru a fi „șeful exploatației”; formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare; o limită de vârstă de peste 40 de ani.

Potrivit ultimelor noutăți din cadrul negocierilor de la Bruxelles, beneficiarii din această categorie vor avea o linie de finanțare prin care vor putea accesa până la 100.000 euro, bani nerambursabili.

Reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) speră ca programul ”noul fermier” să se bucure de un succes similar cu cel dedicat instalării tinerilor fermieri, care a reușit să mai întinerească sectorul agricol din România, aducând peste 11.000 de tineri în agricultură.

De altfel, trendul întineririi din agricultura românească se reflectă și în cifrele prezentate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) după încheierea campaniei de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2021. Conform directorului general APIA, Adrian Pintea, numărul fermierilor sub 50 de ani a crescut cu 50.000 anul acesta față de anul trecut, în timp ce numărul fermierilor trecuți de 50 de ani s-a diminuat cu peste 70.000.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment