Start-Up Zone

Ministerul Economiei a anunțat marți că va lansa „în perioada următoare” aplicația electronică de înscrieri la schema HoReCa

Ministerul Economiei a anunțat și marți va lansa „în perioada următoare” aplicația electronică de înscrieri la schema HoReCa, prn care restaurantele, barurile, agențiile de turism, pensiunile și alte astfel de firme vor putea obține ajutoare de stat în valoare totală de până la 500 de milioane de euro.

În perioada următoare va fi lansată aplicația electronică aferentă schemei de ajutor de stat pentru întreprinderile din industria HORECA, instituită în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, aprobată prin Legea nr. 160/2021, cu modificările și completările ulterioare” – spune Ministerul Economiei.

Între timp, așa cum a anunțat deja StartupCafe.ro, ministerul a mai modificat o dată procedura de implementare a schemei de finanțare.

„Ținând cont că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, împreună cu partenerii săi Serviciul de Telecomunicații Speciale și Oficiul Național al Registrului Comerțului au identificat soluția tehnică pentru verificarea automată a istoricului autorizării codului CAEN, lucru care vine în sprijinul aplicanților și conduce la debirocratizare în cadrul schemei, s-a modificat procedura de implementare a schemei instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, conform ordinului atașat, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 611/18.06.2021” – explică acum MEAT.

Reamintim că schema HoReCa se va desfășura tot prin intermediul portalului de granturi IMM, lansat anul trecut de Ministerul Economiei și STS.

Banca Transilvania descrie pașii de urmat în schema HoReCa

Banca Transilvania a postat pe site-ul său pașii de urmat pentru accesarea Schemei HoReCa prin intermediul BT ca bancă parteneră.

  • Aplici in portal si alegi Banca Transilvania, ca banca partenera in acest program
  • Completezi online toate datele de identificare
  • Ministerul analizeaza toate solicitarile si, daca se incadreaza, le aproba. Se semneaza apoi contractul de grant
  • Dupa ce Ministerul vireaza catre BT banii de grant, ii viram si noi mai departe, in contul tau.

Alte informații de la Banca Transilvania:

„Daca esti deja client BT, iti vom deschide automat subcontul de grant, dupa ce primim lista aplicantilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului

Daca nu esti client BT, iti poti deschide online contul curent aici. Beneficiezi automat si de Internet&Mobile Banking, pentru a putea derula tranzactiile online. Dupa ce ti-ai deschis contul curent si primim lista aplicantilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului iti vom deschide automat si subcontul de grant

Toate tranzactiile din si in contul special de grant sunt gratuite”.

Prin schema HoReCa, în baza OUG 224/2020, cu modificările ulterioare, beneficiarii vor putea obține de la stat granturi egale cu suma cu care a scăzut activitatea agenților economici respectivi în anul 2020 față de 2019, în limita a 800.000 de euro pe firmă.

Bugetul total al schemei va fi de 2,5 miliarde de lei, din care se preconizează că vor fi finanțați circa 74.000 de beneficiari. Dacă solicitările depășesc bugetul alocat, sumele pe care le va obține fiecare beneficiar vor scădea proporțional, astfel încât toți solicitanții eligibili să primească ajutoare.

Coduri CAEN eligibile în schema HoReCa:

  • 7911 Activitati ale agentiilor turistice;
  • 7912 Activitati ale tur operatorilor;
  • 7990 Alte servicii de rezervare si asistenta turistica; inclusiv ghizii de turism care desfasoara activitati conform acestui cod CAEN.
  • 5510 Hotel si alte facilitati de cazare;
  • 5520 Facilitati de cazare pentru vacante;
  • 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere;
  • 5590 Alte servicii de cazare;
  • 5610 Restaurante;
  • 5621 Activitati de alimentatie pentru evenimente;
  • 5629 Alte activitati de alimentatie;
  • 5630 Baruri si alte activitati de servire a bauturii;
  • 8230 Activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor.

Diana Spătaru

Add comment