Start-Up Zone

Ministrul Economiei, întrebat de plățile pentru M2 și M3: Întâi să-i găsim (banii), apoi să-i plătim. Prioritatea sunt plățile din urmă pentru Start-Up Nation

Ministerul Economiei a fost întrebat, joi, la o conferință de presă despre situația la Măsura a 2a Capital de Lucru, precum și despre deschiderea Măsurii a 3a Granturi pentru Investitii, sau măcar situația acesteia, având în vedere că aceasta este în continuare blocată, iar gradul de implementare la Măsura a 2a este încă deficitară. Ministerul Economiei are de plătit 870 de milioane de lei din anii trecuţi către beneficiarii Start-Up Nation, întrucât acest program a fost derulat fără a exista banii necesari, iar dat fiind faptul că în 2021 se realizează plățile care trebuiau executate acum 3 ani, situația de la Măsura a 3a pare incertă.

Întrebat când va debloca Măsura 3 și de ce există o maniera atât de slabă de implementare la Măsura a 2a, ministrul a răspuns că nici pentru Măsura 2 din banii destinaţi IMM-urilor nu a existat finanţare până acum.

“În ceea ce priveşte Măsura 2, săptămâna aceasta am fost la Ministerul Fondurilor Europene pentru a avea discuţii cu ministrul Cristian Ghinea pentru a găsi bani ca să deblocăm din plăţile pentru Măsura 2, întrucât măsurile au fost pornite fără a avea acea finanţare europeană, iar sarcina noastră acum este să plătim banii care au fost promişi. Întâi să-i găsim, apoi să-i plătim”

-a declarat Claudiu Năsui

“Prioritatea a fost să plătim din urmă. De exemplu, pe Start-Up Nation avem datorii din urmă, de ani de zile, de 870 de milioane de lei, programe începute şi nebugetate. În condiţiile acestea, focusul nostru a fost să găsim bani pentru măsurile de ajutor covid, din fonduri europene, măsura HoReCa, şi a fost să plătim din urmă pentru Start-Up Nation, pentru care am deblocat foarte multe fonduri”

-a mai completat acesta

Având în vedere gradul de implementare de la programul Start-Up Nation, care a fost și acesta deficitar, lăsând firmele în așteptare pentru 2-3 ani din lipsa banilor pentru plăți, situația de la Măsura a 3a este incertă. Cum Măsura a 3a a fost blocată, aceasta trebuie să fie redeschisă sub condiții de eligibilitate noi, ceea ce înseamnă că firmele vor aplica iar. Procesul de înscriere la Măsura a 3a este destul de complex, iar atunci când M3 va fi redeschisă, în urma reaplicării și analizei ulterioare vor primi firmele banii. Din situația prezentată la acest moment, se arată că banii pentru Măsura a 3a vor avea și ei întârziere de 1-2 ani.

El a arătat că firmele mici şi mijlocii vor putea beneficia de un miliard de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, chiar dacă PNRR a fost respins de către Comisia Europeană zilele trecute și trebuie transmis unul nou pentru a fi aprobat sau respins.

“Am solicitat un miliard de euro, pe care înţeleg că-l vom primi, tocmai pentru o schemă în care ajutăm foarte multe IMM-uri prin scheme de garantare a creditului, când îţi iei credit îţi garantează statul 100%, 80%, dobânda subvenţionată, chiar zero, după care să ai o componentă de grant doar dacă îţi îndeplineşti anumite obiective”, a punctat ministrul.

startupzone

Add comment