Start-Up Zone

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, este de părere că de ajutorarea firmelor ar trebui să se ocupe mai degrabă Ministerul Finanțelor, decât Ministerul Economiei

Declarațiile lui Claudiu Năsui în cadrul unei conferințe organizată de Profit.ro, dau de înțeles că de ajutorarea firmelor ar trebui să se ocupe mai degrabă Ministerul Finanțelor, decât Ministerul Economiei prin granturi și alte scheme. Ministrul Economiei pare că vrea să paseze responsabilitatea fondurilor nerambursabile și a ajutoarelor de stat către alte instituții, în lipsa interesului față de mediul antreprenorial românesc.

„Pentru scheme de ajutor de stat și alte lucruri de genul acesta, subvenții, care de fapt sunt bani pe care îi luăm de la unii, îi dăm la alții, își găsesc justificarea prin faptul că au un caracter de despăgubire. Faptul că statul este cel care a obligat întreprinderi să se închidă, înseamnă că statul ar trebui să fie acolo și ca să le despăgubească pentru toate efectele ulterioare ale acelei închideri”, a spus el.

El a mai spus că este fanul „ca aceste despăgubiri să fie date sub formă de facilitate fiscală”.

„De ce? Că atunci ele se vor găsi pentru toată lumea fără birocrație, fără să trebuiască să bugetăm, să așteptăm bani, să avizăm, să luăm dosare la puricat etc. Ar funcționa mult mai ușor, dar tot ceea ce e început, continuăm. Ducem la bun sfârșit toate proiectele”, a explicat Năsui.

• Avem niște blocaje care vin din faptul că măsurile promise nu aveau finanțare europeană. Nu e suficient să dai un OUG în care spui că UE ne va da bani. Pentru UE trebuie să ai un contract de finanțare, lucruri pe care aceste măsuri nu le-au avut și de acolo întârzierile.

• Orice ajutor de stat de tip schemă de ajutor de stat trece printr-o birocrație întreagă, printr-o selecție a unor funcționari publici să spună: Tu primești bani, tu nu primești bani! Lipsa de experiență în ceea ce privește gestionarea ajutoarelor de stat încearcă să fie mascată de către ministrul Economiei, susținând tot felul de motive pentru care firmele nu sunt ajutate.

• Schemele de ajutor de stat sunt alese foarte arbitrar. Îi favorizează automat pe unii versus alții.

„O facilitate fiscală, în schimb, se aplică ușor, fără birocrație, se aplică tuturor. Are multe avantaje din punctul acesta de vedere”, a spus ministrul Economiei.

Alte declarații ale sale:

• Noi la USR-Plus am candidat pe o platformă de reformă economică, inclusiv pentru reducerea poverii fiscale pe muncă. În România, dacă ne uităm per total pe muncă, nu avem cele mai mari impozite din UE. Suntem cumva deasupra mediei, în schimb dacă ne uităm pe salariile mici, acolo suntem în top european.

• Avem cea mai mare impozitare a salariilor mici și de aceea noi am candidat pe platforma: Zero taxe pe salariul minim pentru absolut toată lumea. Asta se aplică inclusiv salariilor mari, atenție. Toată lumea ar avea bani în plus la salariu. Cei ajutați cei mai mult ar fi cei cu salariile foarte mici, prin prisma faptului că primii bani nu se taxează.

Nu avem această măsură în programul de guvernare. În schimb în programul de guvernare avem că o încercăm într-un sector pilot anul viitor și susținem lucrul acesta. Reducerea aceasta a poverii fiscale ar veni mai mult pe muncă.

Diana Spătaru

Add comment