Florin Cîțu a anunțat joi că Guvernul a adoptat noi măsuri restrictive, pentru limitarea răspândirii pandemiei: Circulația persoanelor este restricționată după ora 20 și magazinele se vor închide la ora 18, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența depășește 4 la mie. În localitățile în care incidența este peste 7,5 la mie, restricțiile se aplică pe tot parcursul săptămânii.
Șeful DSU, Raed Arafat a precizat că circulația persoanelor va fi permisă în noaptea Paștelui catolic până la ora 2 noaptea. ”S-a discutat și de perioada Paștelui Ortodox (1-2 mai) – și atunci vor fi stabilite ore speciale, însă nu apare în hotărârea de guvern, căci este valabilă până pe 14 aprilie. Va exista o nouă hotărâre de guvern”, a adăugat acesta.
Arafat a mai adăugat că circulația în afara localității nu va fi restricționată, iar declarația pe propria răspundere în localitate este necesară numai pentru după ora 20, dar nu în jurul casei.
Principalele declarații ale secretarului de stat Raed Arafat:
În cursul săptămânii trecute am avut o ședință cu grupul consultativ pentru CNSU. Au fost propuse mai multe măsuri, dintre care a rezultat hotărârea nr. 20 din 2021. Măsurile adoptate sunt:
- La o incidență de peste 4 la mie, în zilele de weekend (vineri, sâmbătă, duminică), circulația e permisă până la ora 20, iar operatorii economicii pot rămâne deschiși până la ora 18.
- La o incidență de peste 7,5 la mie, circulația persoanelor este permisă doar până la ora 20 toată săptămâna, iar operatorii economicii rămân deschiși până la 18 la fel, toată săptămâna.
Sunt abilitați miniștrii sănătății și de resort să modifice ordinele în legătură cu numărul persoanelor admise înăuntrul magazinelor și cum se verifică aceste măsuri.
Pentru sâmbătă și duminică (27 și 28 martie ), măsura va fi extinsă până la ora 22 pentru persoanele care vor participa la serviciile religioase ale Sărbătorii Pesah.
Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie, se va permite circulația în afara gospodăriei între 20 până la 2, pentru slujbele Paștelui Catolic. S-a discutat și de perioada Paștelui Ortodox (1-2 mai) – și atunci vor fi stabilite ore speciale, însă nu apare în hotărârea de guvern, căci este valabilă până pe 14 aprilie. Va exista o nouă hotărâre de guvern.
Operatorii economici cu activitatea de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidența depășește 4 la mie și se va relua când incidența scade sub 3,5 la mie.
A fost aprobată lista teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat: Marea Britanie nu se mai află pe această listă. Nu se mai impune măsura carantinei.
Hotărârea CNSU este disponibilă AICI.
Add comment