Start-Up Zone

Ministerul Economiei a promis ieri că va propune o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile pentru Capital de Lucru, pe agenda din ședința de azi a Guvernului NU se regăsește acțiunea propusă

Pe agenda Guvernului din ședința de astăzi, 10 martie, nu se regăsește Proiectul Ordonanței de Urgență prin care se suplimentează fondurile alocate Măsurii 2 astfel încât toate firmele ce au aplicat la program și au fost afectate de pandemie să fie sprijinite. Acest fapt este nemulțumitor pentru cei care au aplicat la Măsura 2 având în vedere că într-un comunicat de presă de ieri, disponibil aici, se stipulează că ”Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile.”

Ministerul Economiei a promis încă odată acțiuni, însă acestea au rămas și de această dată doar la nivel de promisiuni, în lipsa unor fapte concrete. Ținând cont de datele făcute publice pe 5 martie, dintr-un număr de 22.226 de solicitări transmise, 3.047 au fost plătite, 16.692 au fost admise iar 2.740 sunt încă neprocesate. Astfel că, estimăm că doar un număr de aproximativ 3-4.000 de beneficiari își vor primi banii în săptămânile următoare. În lipsa unei ordonanțe de urgență care să grăbească plățile pentru Măsura a 2a, antreprenorii vor fi lăsați din nou pe dinafară, în ciuda faptului că Măsura a 2a este destinată firmelor care au avut de suferit cel mai mult de pe urma epidemiei de COVID-19, iar banii ar trebui distribuiți rapid pentru a evita situațiile dificile pentru firme.

Există totuși motive de bucurie pentru antreprenorii români care doresc să se împrumute. Guvernul are două proiecte de Ordonanță de Urgență ce fac referire la programele IMM Invest România și IMM Factor, după cum urmează:

  • Un Proiect de Ordonanță de Urgență este pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020, disponibil AICI.
  • 2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia, disponibil AICI.

Redactia

Add comment