Start-Up Zone

Programul de sprijin pentru tomate continuă și în 2020

În Ședința Guvernului din data de 26 martie 2020 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2020.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187.500 mii lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei  de 39.477 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020. Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Cererea de înscriere în program și documentele aferente pot fi depuse /transmise la DAJ inclusiv prin fax sau poștă, sau în format electronic prin e-mail, până la data de 15 mai a.c.

Potențialii beneficiari sunt:

  • producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător
  • producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
  • producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative:

  • să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția “Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul ………….., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ………/ Municipiului Bucureşti”;
  • să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp;
  • să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere.
  • să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor completat începând cu data înființării culturii.
  • să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției

Verificările se efectuează la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției. Valorificarea recoltei se face până la data de 15 iunie a.c. inclusiv.

Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Redactia

Add comment