taxe – Start-Up Zone https://startupzone.ro Mon, 09 Aug 2021 07:30:05 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=7.0 Alertă fiscală: TVA la achiziții de autoturisme cumpărate de corpul diplomatic https://startupzone.ro/2021/08/09/alerta-fiscala-tva-la-achizitii-de-autoturisme-cumparate-de-corpul-diplomatic/ https://startupzone.ro/2021/08/09/alerta-fiscala-tva-la-achizitii-de-autoturisme-cumparate-de-corpul-diplomatic/#respond Mon, 09 Aug 2021 07:30:02 +0000 https://startupzone.ro/?p=5111 OpANAF nr. 1159 din 2021 privind aprobarea Procedurii de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorate în România de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, personalul acestora şi cetăţenii străini cu statut diplomatic şi consular pentru mijloacele de transport care au fost importate sau achiziţionate în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată şi care se înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data importului/achiziţiei, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare a fost publicat în Monitorul oficial nr. 0763 din 8 august 2021.

Actul normativ analizat astăzi se adresează misiunilor diplomatice și oficiilor consulare,
personalului acestora și cetățenilor străini cu statut diplomatic ce efectuează achiziții urmate de cesiuni pentru mijloace de transport.

Ca și regulă generală, livrările de bunuri, respectiv importul de bunuri realizate de misiunile
diplomatice, oficiile consulare, personalul acestora și persoanele fizice străine ce au statut
de diplomat sunt scutite de TVA conform art. 293 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 294 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal.

Pentru livrările sau importurile de mijloace de transport realizate către aceste persoane se
păstrează scutirea de TVA dacă mijloacele de transport nu sunt înstrăinate o perioada de
minim doi ani de la data achiziției/importului.

În situația în care mijloacele de transport ce au făcut obiectul scutirii de TVA sunt înstrăinate într-o perioadă mai scurtă de doi ani de la data achiziției, aceste persoane sunt obligate la plata TVA. De la această regulă există câteva excepții.

Prin OpANAF nr. 1159 din 2021 a fost adoptată procedura de declarare și plată a TVA în situația în care se datorează taxa. Elementul fundamental al actului normativ este adoptarea Formularului 380 – Cerere de stabilire a TVA ce va fi completat și depus de către corpul diplomatic ce înstrăinează mijloacele de transport într-o perioadă mia scurtă de doi ani.

În baza acestei cereri autoritatea fiscală determină TVA datorată și emite decizia de plată a
TVA. Scadența la plată a TVA este stabilită în funcție de data comunicării deciziei de plată a TVA, astfel:

  • Dacă data comunicării este între 1 și 15 din luna curentă, termenul de plată este
    data de 5 a lunii următoare;
  • Dacă data comunicării este cuprinsă în perioada 16 – 31 din lună, termenul de plată
    este data de 20 a lunii următoare.

Nu se datorează plata TVA dacă:

  • Mijlocul de transport este exportat;
  • Mijlocul de transport este cedat la o altă entitate/persoană cu regim diplomatic;
  •  Mijlocul de transport este furat sau distrus și se poate proba acest fapt.

Notă: calculul, administrarea și urmărirea TVA se realizează ținând cont de procedurile
adoptate prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ analizat astăzi ține cont de aceste prevederi și prezintă inclusiv o procedură de corectare a
eventualelor erori.

sursa:legestart.ro

]]>
https://startupzone.ro/2021/08/09/alerta-fiscala-tva-la-achizitii-de-autoturisme-cumparate-de-corpul-diplomatic/feed/ 0
Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, oficializată https://startupzone.ro/2021/08/09/procedura-de-implementare-si-de-administrare-a-grupului-fiscal-in-domeniul-impozitului-pe-profit-oficializata/ https://startupzone.ro/2021/08/09/procedura-de-implementare-si-de-administrare-a-grupului-fiscal-in-domeniul-impozitului-pe-profit-oficializata/#respond Mon, 09 Aug 2021 07:21:12 +0000 https://startupzone.ro/?p=5109 Ordinul nr. 1191/2021 pentru aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formularea fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 din 06 august 2021și este în vigoare de la 06 august 2021

Potrivit procedurii, opțiunea de constituire a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit se comunică prin depunerea, de către reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile a grupului, la organul fiscal competent, a unei cereri comune semnate de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale.

La cerere se anexează certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerțului și/sau alte documentele justificative din care să rezulte îndeplinirea condiției de deținere prevăzute la art. 422 pct. 1 din Codul fiscal.

Cererea se soluționează în termen de 45 de zile de la data primirii cererii, conform art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.Cererea însoțită de documentele depuse se repartizează compartimentului de specialitate, care înregistrează cererile într-o evidență specială, organizată potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.

Compartimentul de specialitate analizează informațiile cuprinse în cerere și în documentația depusă, verificând completitudinea și corectitudinea acestora. Dacă cererea și/sau documentația anexată sunt/este incomplete/incompletă, organul fiscal notifică persoana juridică responsabilă a grupului, în vederea completării acestora. Notificarea se întocmește în două exemplare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta procedură. Un exemplar se comunică reprezentantului persoanei juridice responsabile desemnată a grupului, în condițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal.

sursa: legestart.ro

]]>
https://startupzone.ro/2021/08/09/procedura-de-implementare-si-de-administrare-a-grupului-fiscal-in-domeniul-impozitului-pe-profit-oficializata/feed/ 0
SCUTIRE DE LA PLATA IMPOZITELOR PENTRU INVESTIŢII DE CEL PUŢIN 50.000 DE EURO, ÎN ORAȘUL NEGREŞTI https://startupzone.ro/2021/06/17/scutire-de-la-plata-impozitelor-pentru-investitii-de-cel-putin-50-000-de-euro-in-orasul-negresti/ https://startupzone.ro/2021/06/17/scutire-de-la-plata-impozitelor-pentru-investitii-de-cel-putin-50-000-de-euro-in-orasul-negresti/#respond Thu, 17 Jun 2021 06:01:00 +0000 https://startupzone.ro/?p=4195 Primăria oraşului Negreşti derulează un proiect pentru stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă pe teritoriul oraşului prin care se acordă ajutoare de minimis constând în scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale pentru unii agenţi economici.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, agenţii economici care efectuează o investiţie iniţială în oraşul Negreşti ce depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 euro, iar după finalizarea investiţiei asigură crearea unui număr de cel puţin trei noi locuri de muncă, pot beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren.

„Scutirea la plată a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren se acordă pe o perioadă de până la trei ani, pe baza criteriilor de acordare, fără a depăşi termenul final al schemei de ajutor de minimis, adică sfârşitul anului 2023. Pentru a fi eligibilă, întreprinderea solicitantă a ajutorului de minimis trebuie să îndeplinească condiţia de a nu fi beneficiat în ultimii doi ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale bugetului de stat sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat cu suma solicitată în proiect, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro, iar în cazul întreprinderii care activează în sectorul rutier a sumei de 100.000 euro”, se arată într-un comunicat al Primăriei Negreşti.

Oraşul Negreşti este printre localităţile cu cea mai crescută rată a şomajului din judeţul Vaslui. AGERPRES

sursa: administratie.ro

]]>
https://startupzone.ro/2021/06/17/scutire-de-la-plata-impozitelor-pentru-investitii-de-cel-putin-50-000-de-euro-in-orasul-negresti/feed/ 0