Start-Up Zone

Ghidul solicitantului: intervenția DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri

Cei interesați să acceseze fonduri europene prin intervenția DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri au acum la dispoziție Ghidul solicitantului.

Potrivit documentului prin intermediul acestei intervenții se urmărește:

– instalarea tinerilor fermieri, ca şefi/manageri ai unei exploataţii agricole ce va îmbunătăți structura de vârstă a fermierilor, va contribui la întinerirea, reînnoirea generațiilor de fermieri, va promova aspectele privind protecția mediului, agricultura ecologică, asocierea și va contribui la consolidarea structurii socio-economice a zonelor rurale;

– încurajarea tinerilor şi a familiilor din mediul rural și în special din zona montană de a rămâne în respectivele zone, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naţionale în general;

– încurajarea tinerilor care dețin un nivel de pregătire profesională și competențe adecvate care să asigure gestionarea eficientă a exploatației;

– adaptarea la o agricultură rezilientă și inovativă prin promovarea tehnologiilor și tehnicilor de producție moderne cu impact redus asupra mediului și eficientizarea utilizării resurselor naturale și desfășurarea unei activități agricole competitive;

– creşterea numărului de tineri fermieri care desfășoară o activitate agricolă ca şefi/manageri de exploataţie, îi va încuraja să devină competitivi, să își sporească gradul de orientare spre parteneriate și forme asociative.

Teritoriul ITI Delta Dunării

Ghidul solicitantului prevede, de asemenea, că în cadrul acestei sesiuni de depunere, sunt eligibile şi exploataţiile din teritoriul ITI Delta Dunării, fără o alocare financiară dedicată, respectiv sesiune de depunere proiecte distinctă în acest sens. Aşadar, solicitanții din arealul vizat de Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării SIDD (DD) pot depune proiecte în cadrul apelului naţional, dacă prezintă la Cererea de Finanţare documentul emis de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Delta Dunării privind conformitatea proiectului cu obiectivele STRATEGIEI INTEGRATE DE DEZVOLTARE DURABILĂ A DELTEI DUNĂRII.

În acest caz, exploataţiile trebuie să fie amplasate predominant (peste 50%) în teritoriul ITI conform listei din Anexa 10 la prezentul Ghid, calculul făcându-se raportând suprafaţa de teren (exprimată în ha)/efectivul total de animale (exprimat în capete de animale/familii de albine) din teritoriul ITI (în funcţie de UAT în care sunt înregistrate) la suprafaţa totală de teren/efectivul total de animale din exploataţie, în funcţie de tipul de încadrare a exploataţiei (vegetală sau zootehnică), iar sediul social al beneficiarului trebuie să fie localizat în acelaşi UAT în care este inregistrată exploataţia.

Zona Montană

Conform prevederilor PS 2023-2027, proiectele care vizează acţiuni în UAT- din zona montană vor beneficia de alocare distinctă. Încadrarea în zona montană, trebuie să corespundă cu înregistrarea în APIA, și se va realiza conform delimitării zonelor montane, conform Anexei 4 la prezentul ghid. Zona montană este definită conform Anexei 4 la Ghidul Solicitantului: Lista UAT din zonele montane şi se încadrează în localităţile marcate cu abrevierea ANC-ZM, calculul făcându-se raportând suprafaţa de teren (exprimată în ha)/efectivul total de animale (exprimat în capete de animale/familii de albine) din Zona Montană (în funcţie de UAT în care sunt înregistrate) la suprafaţa totală de teren/efectivul total de animale din exploataţie, în funcţie de tipul de încadrare a exploataţiei (vegetală sau zootehnică), iar sediul social al beneficiarului trebuie să fie localizat în acelaşi UAT în care este inregistrată exploataţia.

În cazul exploataţiilor mixte (din teritoriul ITI și Zona Montană), pentru a încadra proiectul pe sectorul vegetal/zootehnic se utilizează coeficienţii S.O. (dacă componenta majoritară este formată din culturi agricole sau animale), iar după stabilirea tipului de exploataţie, se utilizează referinţele la ha/capete de animale/familii de albine pentru încadrarea în tipul de zonă.

Delimitarea zonelor normale, sau a celor care se confruntă cu constrângeri naturale specifice sau semnificative se poate regăsi în listele aferente Cererii de Finanțare, în conformitate cu Anexa 12 (cuprizând cele trei liste cu UAT de încadrare în zonele respective)

Potrivit Ghidului solicitantului, pentru a beneficia de sprijinul financiar nerambursabil acordat în baza art. 75, alin. (2) lit. (a), Reg. (UE) nr. 2115/2021 sunt eligibili tinerii fermieri, așa cum sunt definiți la art. 4, alin. (6), din Reg. (UE) nr. 2115/2021 și în H.G. nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic PAC 2023-2027.

DEFINIȚIE: „Tânărul fermier” este o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare, care deține competențe adecvate în domeniul agricol și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații și deține controlul efectiv privind luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploatației agricole.

Astfel, sunt eligibili solicitanţii care au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi și până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani), la data depunerii Cererii de finanțare şi au absolvit minimum 8 clase, care dețin competențe și aptitudini profesionale pentru ramura agricolă vizată în proiect (vegetal/zootehnic/mixt), îndeplinind cel puțin una dintre următoarele condiții:

– studii medii/superioare (inclusive studiile postuniversitare – masterale, doctorale)

sau

– formare profesională prin studii/curs de calificare conform legislaţiei aplicabile la momentul acordării certificatului de calificare profesională

sau

– competențe dobândite prin participarea la programe de instruire/iniţiere/specializare care nu necesită un document eliberat de formatorii recunoscuţi de către ANC şi presupune un număr de ore sub numărul de ore aferent Nivelului I de calificare profesională (presupune 360 de ore de curs pentru cei care au urmat cursuri până la 1 ianuarie 2016, şi 80 de ore de curs pentru cei care au urmat cursuri după 1 ianuarie 2016)

sau

– evaluarea în cadrul unui centru autorizat ANC de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, ca urmare a experienţei profesionale (În cazul solicitanților care dețin certificate de competențe profesionale pentru calificarea de Lucrator in cultura plantelor cod NC 6111.1.1, nivelul de calificare asociat este Nivelul II)

sau

– experiență practică în activitate agricolă de cel puțin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploatații agricole.

sau

– angajamentul de a dobândi competențele profesionale adecvate până la solicitarea celei de-a doua tranșe de plată, pentru a-i permite acestuia să se conformeze condițiilor referitoare la dobândirea competențelor profesionale specificate în programul de dezvoltare rurală.

Data instalării – reprezintă data la care un fermier, șef al exploatației agricole, indiferent de forma de organizare a acestuia, inclusiv persoană fizică, s-a înregistrat pentru prima dată cu suprafeţe de teren agricol şi/sau animale în sistemul integrat de administrare și control numit „IACS” şi care este gestionat de APIA și/sau în Registrul exploatațiilor ANSVSA și/sau ANZ, respectiv Registrul Agricol (doar pentru păsări şi animale mici necrotaliate) și, în timp ce deţinea teren agricol şi/sau animale, a autorizat pentru prima dată un cod CAEN agricol în cadrul unei entităţi economice.

Detaliere: În RECOM se va verifica dacă solicitantul a autorizat pentru prima dată un cod CAEN agricol în cadrul unei entităţi economice (II/IF/PFA/Societate Comercială) cu maximum 24 de luni înaintea depunerii Cererii de finanțare, figurând cu terenuri şi/sau animale în sistemele mai-sus menţionate, deoarece data instalării nu poate avea loc cu mai mult de 24 de luni înainte de data depunerii Cererii de Finanţare pentru accesarea sprijinului prin intervenţia DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.

Excepţie: Sunt eligibili solicitanţii care au deţinut cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, gradină familială şi/sau animale înregistrate în ANSVSA/ANZ/Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animale mici necrotaliate) destinate consumului propriu, cu condiția ca să nu fi beneficiat vreodată de nici un sprijin din fonduri naționale și/sau europene pentru activitatea agricolă. În cazul animalelor, limitele sunt prezentate în tabelul de mai jos:

– vaci – până la 2 capete;

– bivolițe – până la 2 capete;

– oi – până la 50 de capete;

– capre – până la 25 de capete;

– porci pentru îngrășat – până la 6 capete;

– albine – până la 75 de familii;

– păsări – până la 100 de capete.

Ghidul solicitantului mai prevede că în cadrul intervenției DR-30, tânărul fermier trebuie să acţioneze în nume propriu, iar categoriile de solicitanți eligibili trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care, în funcție de forma de organizare, sunt:

– Persoană fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare:

* individual şi independent, ca persoană fizică autorizată (PFA);

* ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale (II);

* ca întreprinzător titular al unei întreprinderi familiale (IF);

– Persoana juridică unde un tânăr fermier în sensul art 4, alin. (6) al R. (UE) nr. 2115/2021 se instalează și exercită un control efectiv în ceea ce privește luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploataţiei agricole.

În cazul persoanelor juridice controlul efectiv se dovedește prin:

– în cazul persoanelor juridice cu un singur acționar, exercitarea de către tânărul fermier a calității de asociat unic şi administrator unic al unei societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– în cazul persoanelor juridice cu mai mulți acționari, exercitarea de către tânărul fermier cumulativ a calității de acționar sau asociat majoritar (deținerea a 50%+1 din acțiuni/ părți

sociale) și administrator unic al unei societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Tânărul care se instalează (cel care reprezintă societatea în relaţia cu AFIR) va fi membrul asociat desemnat de către asociaţi ca administrator unic al respectivei societăţi.

Sediul social al entităţii economice prin care tânărul fermier se instalează cu finanţare prin această intervenţie trebuie să fie stabilit în UAT / una dintre UAT în care este înregistrată exploataţia.

Atenție! Tânărul fermier solicitant al sprijinului de instalare nu trebuie să deţină părți sociale/ acţiuni în alte societăţi care desfășoară activități agricole sau în alte forme de organizare constituite conform OUG nr. 44 /2008 cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare.

Excepție! Înscrierea tânărului fermier ca şef de exploataţie într-o formă asociativă (cooperativă agricolă/ un grup de producători/ organizație de producători) se poate face după instalare (după înregistrarea la APIA), deoarece un tânăr fermier care este activ ca şef de exploataţie într-o formă asociativă cu profil agricol cu mai mult de 24 de luni înainte de accesarea sprijinului este un tânăr deja instalat.

Categoriile de solicitanţi/exploataţii restricţionate de la finanțare:

– Solicitanții/ beneficiarii după caz, înregistraţi în registrul debitorilor AFIR pentru FEADR, care NU achită integral datoria faţă de AFIR, inclusiv dobânzile şi majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanțare;

– Solicitanții care figurează în IACS și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA și/sau ANZ respectiv Registrul Agricol (doar pentru păsări şi animale mici necrotaliate), după caz, precum și cei autorizați ONRC cu cod CAEN agricol cu mai mult de 24 de luni înainte de depunerea cererii de finanțare în acord cu data instalării;

 Solicitanții care au beneficiat de sprijin pentru instalarea tânărului fermier (M 112, sM 6.1, instalarea tânărului fermier prin LEADER, sau prin oricare altă măsură dedicată tinerilor fermieri din PNDR/PS) sau orice alt sprijin pentru activități agricole din FEADR, indiferent de perioada de programare;

– Exploataţiile care au beneficiat de sprijin prin PNDR 2014-2020 şi din perioada de tranziție 2021-2022 şi care încă se află în perioada de monitorizare;

– În cadrul unei familii (care deţine în comun exploataţia agricolă) doar unul din membri (soţ/soţie) poate să beneficieze de sprijin pentru instalare acordat prin intermediul DR-30, sM 6.1 din PNDR 2014-2020 precum şi prin intermediul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri sau prin măsura similară prin intermediul unui Grup de Acțiune Locală (GAL), atât din PNDR 2007-2013, cât şi din PNDR 2014-2020 (inclusiv perioada de tranziţie 2020-2021), cât şi din PS 2023-2027.

De asemenea, dacă unul dintre soţi a beneficiat de sprijin pentru instalare prin unul dintre programele mai sus menţionate și ulterior a cedat exploataţia celuilalt soţ pentru a obţine sprijin pentru instalare, cel care a preluat astfel exploataţia nu poate beneficia de sprijin prin DR-30, deoarece aceasta constituie o condiţie artificială (ex: în cazul deţinerii de către soţi a unei exploataţii în comun, care a fost fărâmiţată anterior depunerii Cererii de Finanțare pentru obţinerea sprijinului de instalare, aceasta constituie condiție artificială, solicitantul nefiind eligibil pentru sprijin). Verificarea se face și în cazul soțului/ soției care a beneficiat de acest tip de sprijin (inclusiv prin Axa 3 LEADER 2007-2013 sau măsurile în temeiul art 19. alin 1 lit. i) din Reg. (UE) nr. 1305/2013, propuse de GAL-uri, pentru aceeași exploatație, dar pe care o transferă în scopul aplicării pe DR-30.

Excepție! În situația în care unul din soți, înainte de căsătorie, a beneficiat de sprijin pentru instalarea tânărului fermier, iar după căsătorie soțul/soția solicită sprijin prin DR-30 pentru o exploatație distinctă, care nu a mai beneficiat de sprijin prin FEADR, acesta este eligibil.

* Un tânăr fermier, reprezentant al unui SRL (asociat unic / asociat majoritar şi administrator unic), NU poate primi sprijin prin această intervenție (DR-30) decât o singură dată.

* Beneficiarii contractelor de finanțare ai intervenției DR-30 nu pot să depună proiecte de investiţii pentru oricare dintre celelalte intervenții de investiţii agricole şi neagricole din cadrul PS 2023 – 2027, până la acordarea celei de-a doua tranșe de plată din PS 2023-2027.

Mai multe despre condiţiile de eligibilitate, elaboarea planului de afaceri, eligibilitatea cheltuielilor, criteriile de selecție ale proiectelor și punctajele aferente, precum și procedurile de depunere și verificare a documentelor necesare citiți pe larg în Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri pus în dezbatere publică de MADR (aici) și AFIR (aici).

Facem precizarea că, fiind vorba de un document supus consultării publice, Ghidul solicitantului mai poate suferi unele modificări.

Citește și Ghidul solicitantului: DR-20 – Investiții în sectorul zootehnic

startupzone

Add comment