Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a participat la începerea lucrărilor pentru prima creşă construită de instituţie și finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, asigură finanţarea integrală a construcţiei, în valoare de 14,2 milioane de lei.
Noua creşă va putea găzdui 70 de copii, fiind echipată cu săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber, informează News.ro.
Cseke Attila: „Pentru acest moment lucrez de mai bine de un an: punerea pietrei de temelie pentru prima creşă nouă, modernă şi prietenoasă cu mediul. De Crăciun ne vom putea bucura împreună şi de finalizarea acestei construcţii.”
Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 110 creşe pentru care a fost demarată procedura de achiziţie publică, în timpul căreia va fi stabilit constructorul.
21 dintre creșe au semnat deja contractul de execuţie cu un constructor.
Sursă: News.ro
Add comment