Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul MIPE a publicat miercuri, 12 ianuarie 2022, Instrucțiunea nr. 45.
Instrucțiunea va elimina obligația beneficiarilor de a prezenta și fotografii cu echipamentele medicale achiziționate in cadrul proiectelor, inclusiv cu seriile acestora în momentul transmiterii cererilor de rambursare/plată.
Aceștia vor depune odată cu cererile de rambursare a cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor doar documentele stipulate în cadrul contractelor de finanțare și instrucțiunilor AM POIM.
Solicitarea fotografiilor a fost eliminată în condițiile în care AM POIM face verificări la fața locului în cadrul proiectelor.
Proiectele sunt finanțate în cadrul Axei prioritare nr. 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19” și Axei Prioritare nr. 10 „Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie” – Obiectivul Specific 10.1 „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale”
Descarcă Instrucțiunea nr. 45/11.01.2022 de modificare a Instrucțiunii nr. 7/20.06.2017, cu modificările și completările ulterioare
Sursa: MIPE
Add comment