Start-Up Zone

ANOFM derulează 16 proiecte finanţate din fonduri europene, în valoare de peste 756,5 milioane de euro

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) derulează în prezent, prin agenţiile teritoriale subordonate, 16 proiecte finanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, în valoare totală de peste 756,5 milioane de euro, având ca beneficiari un număr de peste 361.000 persoane, potrivit unui comunicat remis joi de instituţie, cu o zi înainte de împlinirea a 23 de ani de activitate a ANOFM.

Un alt proiect din fonduri europene, în valoare de peste 68 de milioane de euro, este în faza de contractare.

Alte două proiecte, în valoare totală de peste 297,9 milioane de euro, având ca beneficiari un număr de peste 177.000 persoane, au fost deja finalizate, se menţionează în mesajul transmis de preşedintele ANOFM, Maria Mareş.

Preşedintele ANOFM a subliniat că instituţia a jucat în anul curent un rol deosebit de important în limitarea efectelor negative ale pandemiei.

“Anul 2021 a fost un an dificil pentru toţi, plin de provocări, un an în care epidemia generată de SARS-CoV-2 a continuat să afecteze întreaga societate. ANOFM a depus eforturi deosebite sprijinind prin serviciile oferite mediul economic greu încercat în contextul pandemic. Spre deosebire de anul 2020, când a trebuit să învăţăm din mers cum să gestionăm cât mai bine această situaţie, în acest an am pornit de la un cadru legislativ deja creat, de la măsuri de protecţie socială deja puse în practică şi care şi-au demonstrat necesitatea şi eficienţa în această perioadă dificilă. Pentru a evita încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor ai căror angajatori şi-au redus sau întrerupt temporar activitatea, Guvernul a continuat punerea în aplicare a pachetului de acte normative adoptate în anul 2020, menite să susţină deopotrivă angajatorii şi angajaţii afectaţi de instituirea stării de alertă, urmare a situaţiei epidemiologice. Astfel, instituţia noastră a jucat un rol deosebit de important în limitarea efectelor negative ale pandemiei, oferind sprijin angajatorilor şi angajaţilor, fiind salvate numeroase locuri de muncă”, a declarat Maria Mareş, citată în comunicatul ANOFM, potrivit Agerpres.ro.

Totodată, pe lângă măsurile special adoptate în contextul pandemic, ANOFM a continuat aplicarea măsurilor active prin care se urmăreşte creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi aplicarea măsurilor pentru încadrarea în muncă a categoriilor cu dificultăţi de integrare – tineri NEET, şomeri de lungă durată, persoane peste 45 de ani, persoane cu dizabilităţi etc, se precizează în comunicat.

“Astăzi, cu ocazia zilei aniversare – ‘Ziua ANOFM’, transmit un mesaj de mulţumire membrilor Consiliului de Administraţie al ANOFM, tuturor partenerilor şi colaboratorilor, clienţilor noştri şi nu în ultimul rând, colegilor mei din Serviciul Public de Ocupare, pentru implicarea şi eforturile susţinute depuse pe parcursul acestui an. Totodată, doresc să remarc interesul reprezentanţilor mass-media şi al societăţii civile pentru activitatea noastră şi pentru informarea corectă a opiniei publice”, se menţionează în mesajul transmis de preşedintele ANOFM.

sursa : stiripesurse.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment