Start-Up Zone

Ajutorul de minimis de 2210 EURO pentru legumicultori – Când încep PLĂȚILE

Legumicultorii care s-au înscris în programul de minimis pentru susținerea producției de legume în spații protejate au avut ca termen limită pentru vânzarea legumelor data de 2 decembrie 2021. De asemenea, aceștia au fost nevoiți să depună la APIA, până în 3 decembrie 2021, documentele justificative – bonul fiscal/factura/fila din carnetul de comercializare, dar și copia  registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat la zi și avizat de oficiul fitosanitar județean.

Astfel, având în vedere faptul că aceste termene au trecut, funcționarii APIA fac verificările de rigoare pentru a se asigura că toate documentele sunt în regulă, după care vor demara plățile către fermieri.

Potrivit articolului 7 din Hotărârea de Guvern 651/2021, sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, în anul 2021.

Potrivit declarațiilor făcute în urmă cu o lună de zile de fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, banii ar urma să intre în conturile fermierilor începând cu data de 15 decembrie. Chiar dacă funcția de ministru a fost preluată, între timp, de Adrian Chesnoiu, este de așteptat ca termenul să fie respectat iar banii să ajungă la fermieri în cursul următoarelor săptămâni.

Sprijinul financiar acordat de la bugetul de stat prin programul de susținere a producției de legume este de 2210 euro/1000 mp, iar el este acordat pentru tomate, castraveți, vinete, ardei gras și ardei lung.

Potrivit datelor APIA, în program s-au înscris 14.721 de fermieri, însă potrivit informațiilor din teren, unii dintre aceștia au fost excluși de la plată în urma neregulilor constatate de inspectorii APIA și DAJ la controalele pe teren.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment