Pandemia, Brexit şi vremurile învolburate pe care le trăim nu au afectat apetitul tinerilor din România pentru studii în străinătate, iar FINS, instituţie financiară nebancară ce oferă credite pentru tinerii care vor să plece la studii de licenţă sau masterat în Europa, a înregistrat o creştere cu peste 100% a cererilor de finanţare, comparativ cu ultimii doi ani.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, Olanda, Marea Britanie, Germania, Danemarca şi Belgia sunt în top 5 ţări preferate de studenţii care au aplicat pentru finanţare FINS.
„Pe fondul reducerii dramatice a accesibilităţii studiilor în Marea Britanie din cauza Brexit, cererea pentru studii în Olanda a crescut exploziv, această destinaţie detronând Marea Britanie. În acelaşi timp, a scăzut cererea pentru Danemarca, unde au început să apară restricţii în ceea ce priveşte numărul programelor de licenţă şi master în limba engleză, dar a crescut cererea pentru Germania. O destinaţie surpriză şi interesantă e Belgia, unde găsim un număr semnificativ de programe în limba engleză. Dintre ţările nordice, Suedia, unde se regăsesc câteva universităţi din top 100 mondial, începe să prezinte din ce în ce mai mult interes pentru tinerii din România. Practic, odată cu Brexit, piaţa s-a diversificat şi s-a ramificat în multiple direcţii. În mod clar, Olanda a devenit destinaţia principală, fiind ţara care oferă cele mai multe programe de licenţă şi Master în limba engleză în afara Marii Britanii”, a declarat Alexandru Ghiţă, preşedintele FINS.
Peste 200 de tineri din Ilfov, Cluj, Timiş, Sibiu, Constanţa, Arad, Maramureş, Hunedoara, Iaşi, Brăila, Suceava, Galaţi, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Mureş şi Bucureşti, dar şi din Grecia, Polonia şi Spania au aplicat pentru cereri de finanţare pentru facultăţi din Europa.ADVERTISING
„Tinerii care aplică pentru creditare la FINS văd acest demers ca pe o investiţie clară în viitorul lor, programele alese fiind dintre cele mai diverse: de la Mastere în Precision Cancer Medicine, Nuclear Technologies, Marine Engineering sau Communication Strategies, la programe de licenţă în Fashion Branding and Communication, Game Technologies, User Experience Design, Pharmacy, or Prosthetics and Orthotics. Atât timp cât aplicantul arată potenţial academic şi profesional, este pasionat de ceea ce urmează să studieze şi ne arată că are planuri de viitor solide, dar şi o nevoie de finanţare reală, avem toate motivele să îi finanţăm studiile. Generaţia 2021 de studenţi care pleacă la studii beneficiază de finanţare FINS în valoare de peste 1.500.000 euro”, a subliniat Alexandru Ghiţă.
În 2021, Fondul European de Investiţii şi FINS au semnat un al doilea acord de garantare în cadrul proiectului pilot EFSI Skills & Education. Acesta le permite elevilor şi studenţilor din UE care vor să urmeze studiile de licenţă într-un stat membru UE, să ia credit fără codebitori şi fără garanţii imobiliare. Acordul de garantare permite FINS, instituţie financiară nebancară, să ofere credite în valoare de 5,5 milioane de euro şi să ofere susţinere pentru aproximativ 300-350 de studenţi, care vor să urmeze programe de licenţă şi master în ţări din Uniunea Europeană. Studenţii care primesc finanţare nu au nevoie de un istoric bancar sau financiar, nu au nevoie de un istoric de angajare şi sunt acoperiţi inclusiv în cazul unor situaţii extraordinare, deoarece creditele FINS nu se transferă rudelor sau moştenitorilor.
Mai mult, creditele oferite de FINS sunt construite cu o flexibilitate maximă, pentru a se adapta cât mai bine cerinţelor reale ale studenţilor, aceştia beneficiind şi de o perioadă lungă de graţie (rambursarea creditelor începe la 6 – 12 luni după finalizarea studiilor şi poate fi structurată pe termen de 5-10 ani). Astfel, studenţii nu vor avea presiunea dată în general de împrumuturi, ci vor putea restitui banii în momentul în care, cel mai probabil, vor avea un job şi un nivel salarial pe măsura pregătirii lor.
FINS face parte din Grupul Educativa şi este o instituţie financiară nebancară, lansată în 2019. Aceasta oferă credite educaţionale de până la 25.000 de euro pentru programe de Licenţă şi Master în Europa, inclusiv Marea Britanie, Elveţia şi România. Procesul de evaluare pentru obţinerea creditului se bazează exclusiv pe profilul personal şi academic al elevului sau studentului, ceea ce facilitează obţinerea creditului fără un istoric bancar, de angajare, venituri sau garanţii.
sursa economica.net
Dar de dobanda nu se vorbeste?