Comisia Europeană (CE) a aprobat prelungirea, până la 30 iunie 2022, a programelor incluse în schema de ajutor IMM Invest, a anunţat,într-o conferinţă de specialitate, Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
“Comisia Europeană a aprobat prelungirea până la 30 iunie 2022 a programelor acestei scheme de ajutor în cadru temporar de stat, schemă care cuprinde cele două programe – Programul IMM Invest şi subprogramul AgroInvest. Asta înseamnă că programul se va extinde pe următoarele şase luni, până la 30 iunie 2022”, a spus Nancu, citat de Agerpres.
Pitrivit sursei citate, până în prezent, au fost acordate 40.000 de garanţii, prin IMM Invest, iar plafonul financiar alocat acestei scheme, în valoare de 15 miliarde de lei, a fost epuizat.
“La această dată, programul înregistrează cifre foarte importante. De la începutul programului, 1 iunie 2020 şi până în prezent, s-au acordat 40.000 de garanţii, credite garantate de Guvernul României. Programul IMM Invest 2021 are alocat, la acest moment, un plafon de garantare de 15 miliarde lei, din care un miliard pentru AgroInvest.
Cererea foarte mare pentru acest program a făcut ca Guvernul să reacţioneze rapid la nevoia fermierilor şi astfel în acest moment s-a triplat, practic, plafonul. Avem, solicitări de 2,7 miliarde lei, iar diferenţa de 12,3 miliarde lei a rămas plafon pentru IMM Invest. Plafonul de 15 miliarde de lei a fost epuizat.
Urmează ca la sfârşitul acestei luni să facem o realocare între instituţiile financiare care au cheltuit plafonul alocat şi cele care mai au plafon. În acest moment, sunt patru instituţii financiar-bancare care au epuizat plafonul alocat şi au solicitat o creştere”, a subliniat Dumitru Nancu.
SURSA: LEGESTART.RO
Add comment