Ministerul Economiei a anunțat, luni, o nouă perioadă de preînscrieri și înscrieri la sesiunea 2021 a Măsurii 1 din schema de ajutoare de stat COVID, prin care anumite PFA, SRL, întreprinderi individuale și alți beneficiari pot obține microgranturi de câte 2.000 de euro.
Din data de 18 octombrie 2021 se fac preînscrieri – pentru ca și întreprinderile individuale și alți profesioniști care nu au putut beneficia de prima sesiune a Măsurii 1, din 2020, să-și creeze profil pe portalul de granturi IMM și să poată accesa acum microgranturile, în sesiunea a doua, 2021.
Din 25 octombrie, ora 10.00, timp de 30 de zile, solicitanții eligibili vor putea să se înscrie la microgranturi, pe portalul de granturi MM, cu profilul creat.
Bugetul rămas de la sesiunea din anul 2020 este de 65 de milioane de euro, la Mpăsura 1.
Reamintim că, inițial, relansarea Măsurii 1 a fpst anunțată de Ministerul Economiei pentru data de 12 octombrie 2021. Când s-a dat acest anunț, la Ministerul Economiei încă mai era ministru Claudiu Năsui (USR-PLUS). El a demisionat odată cu ceilalți miniștri din partidul său, iar locul lui a fost luat, interimar, de ministrul Energiei, Virgil Popescu. Popescu a anunțat ulterior că probabil în 18 octombrie se va redeschide Măsura 1, iar acum iată că ministerul anunță oficial că în 18 octombrie se fac preînscrieri și în 25 octombrie începe faza solicitării de finanțări.
De precizat că acest anunț este dat în mandatul interimar al lui Virgil Popescu (PNL), care face parte de fapt dintr-un guvern demis prin moțiune de cenzură, un nou cabinet fiind acum supus discuțiilor politice.
Comunicatul Ministerului Economiei integral:
Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) informează că Măsura 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare, va fi relansată în data de 25 octombrie 2021, ora 10:00. Din data de 18 octombrie 2021, va începe etapa de preînscriere pe platforma https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.
Procedura de implementare a Măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, care reprezintă ghidul aplicantului, se află în prezent la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru obținerea avizului final premergător aprobării și publicării în Monitorul Oficial al României. Aceasta a fost concepută conform prevederilor legislative în vigoare, respectiv OUG 130/2020 completată și modificată ulterior, precum și în baza propunerilor și sugestiilor transmise de mediul de afaceri în perioada în care a fost pusă în dezbatere publică.
După obținerea avizului de la MIPE, MEAT va transmite procedura spre publicare în Monitorul Oficial. În același timp, până la data de 18 octombrie 2021 aplicația creată de STS va fi testată, astfel încât să răspundă tuturor cerințelor în momentul lansării.
Din data de 18 octombrie 2021, aplicația va permite crearea profilului, user-ului și parolei, pentru noile categorii de beneficiari. Aceștia vor înregistra cu semnătură electronica atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele firmei înființate în anul 2019/II/IF/profesii liberale. Se vor putea înregistra și ceilalți aplicanți elibili care nu aveau cont pe platforma electronică.
Relansarea Măsurii 1 va avea loc pe data de 25 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, timp de 30 zile calendaristice de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
Add comment