Start-Up Zone

De maine introducerea pe piaţă a tacâmurilor din plastic şi alte produse de unică folosinţă, INTERZISA

Ordonanța nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului a fost publicată în Monitorul Oficial şi intră în vigoare de la 02 septembrie 2021.

Astfel nu vor mai fi posibil de introdus pe piaţă bețișoarele de urechi din plastic, pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, tacâmuri (furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești), farfurii, paie pentru băuturi, bețe care se atașează baloanelor sau care sprijină baloane.

Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe constituie contravenții și se sancționează cu amenzi între 20.000 și 40.000 de lei, pentru persoane juridice şi cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei, dacă sunt persoane fizice.

Astfel, pentru a realiza o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică operatorii economici care introduc pe piața națională aceste produse sunt obligați:

a) să reducă progresiv cantitățile introduse pe piață astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022;

b) să declarare anual la Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile introduse pe piață în anul precedent celui în care raportează;

c) să raporteze anual măsurile adoptate pentru atingerea țintelor menționate la lit. a) către autoritatea publică centrală din domeniul mediului și autoritatea publică centrală din domeniul economiei, până la data de 1 februarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea.

Dispozițiile referitoare la contravenții intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe, adică 2 octombrie.

În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin comun al conducătorilor autorității publice centrale din domeniul mediului și al autorității publice centrale din domeniul economiei se aprobă Procedura de înregistrare la Administrația Fondului pentru Mediu a operatorilor economici:

a) care introduc pe piața națională alternative reutilizabile durabile sau care nu conțin plastic la produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță;

b) care introduc pe piață sticle PET care conțin plastic reciclat;

c) care introduc pe piață plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET.

SURSA:LEGESTART.RO

Redactia START UP ZONE

Add comment