Start-Up Zone

Cehia, Polonia și Ungaria iau primele sute de milioane de euro din Fondul de Modernizare al UE

Comisia Europeană a eliberat deja primele sume, acordate gratuit, pentru proiecte din Fondul de Modernizare, peste 300 de milioane de euro, către Cehia, Ungaria, și Polonia, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.

“În urma deciziei pozitivede  plată a Comisiei Europene, Banca Europeană de Investiții a efectuat primele plăți din Fondul de modernizare. Un total de 304,43 de milioane de euo a fost pus la dispoziția Cehiei (202 milioane de euro), Ungariei (11,43 de milioane de euro) și Poloniei (91 de milioane de euro) pentru a finanța șase propuneri de investiții care au fost confirmate ca investiții prioritare”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

“Investițiile vor ajuta cele trei țări să își modernizeze sistemele energetice și să le sprijine în îndeplinirea obiectivelor lor energetice pentru 2030. În special, vor sprijini:

  • implementarea instalațiilor fotovoltaice (Cehia);
  • lansarea infrastructurii contoarelor inteligente (Polonia);
  • dezvoltarea rețelelor electrice pentru viitoarele stații de încărcare a mașinilor electrice (Polonia);
  • promovarea eficienței energetice în clădirile existente (Polonia); și
  • înființarea de comunități energetice (Ungaria)”,  arată Comisia.

“Propunerile au fost depuse în timpul primului ciclu de debursare al Fondului de modernizare, din ianuarie până în iunie 2021. Ca etapă următoare, beneficiarii vor trebui să transfere banii din Fondul de modernizare către susținătorii proiectului sau autoritățile de gestionare a schemei. De asemenea, trebuie să monitorizeze implementarea investițiilor și să prezinte rapoarte anuale. În plus, termenul limită pentru ca statele membre să prezinte propuneri de proiecte care să fie sprijinite de Fondul de modernizare pentru următorul ciclu de este 17 august 2021 pentru propunerile non-prioritare și 14 septembrie 2021 pentru propunerile prioritare”, mai arată Comisia.

Când alții iau deja banii, România încă scrie

Fondul pentru Modernizare (FM) este un instrument creat de UE pentru a ajuta zece țări din Europa, cele mai afectate de tranziția energetică, cu bani pentru proiecte din sectorul energiei, printre care și România. În teorie, din acest fond, care este alimentat din banii strânși din vânzarea certificatelor de emisii, România ar putea primi 6-7 miliarde de euro (estimare conservatoare, certificatele s-au tot scumpit) pentru a finanța proiecte din domeniul energiei, fiind cel mai mare potențial beneficiar al acestor sume.

Din păcate însă, după cum se poate vedea, România a ratat primul moment în care putea primi banii, și cu siguranță îl va rata și pe cel din toamnă. Asta pentru că nu s-au trimis încă proiecte pentru a fi finanțate Bruxelles-ului, din simplul motiv că nu există încă un ghid, realizat de un consultant, pe baza căruia România să decidă cum selectează proiectele pe care le trimite pentru a putea fi aprobate și apoi finanțate. Așadar, cel mai probabil, România va pierde un an, în condițiile în care în piața de energie, care suferă din cauza lipsei de capacități noi de generare de energie electrică, s-a ajuns la maxime istorice de preț. Iar proiecte sunt, la un moment dat se vorbea despre nu mai puțin de 700.

Sursa: Economica.net

Redactia START UP ZONE

Add comment