Start-Up Zone

Codul de procedură fiscală poate fi modificat: Se reglementează obligativitatea înrolării în SPV, apar două noi facilități pe amnistia din OUG 69/2020 și se corectează problemele cu plățile eronate făcute de contribuabili

Codul de procedură fiscală poate suporta noi modificări, momentan fiind în dezbatere. Printre altele, se reglementează obligativitatea înrolării în SPV, apar două noi facilități pe amnistia din OUG 69/2020 și se corectează problemele cu plățile eronate făcute de contribuabili.

Ministerul Finanțelor vrea să reglementeze obligativitatea înrolării în sistemul de comunicare electronică (SPV) prin completarea Codului de procedură fiscală.

Astfel, contribuabilii pentru care se adoptă obligativitatea înrolării în SPV sunt persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent.

De asemenea, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale vor trebui să se înroleze în SPV. Acum practic se creează cadrul legal pentru obligativitatea acestui lucru. Acești contribuabili trebuie să-și achiziționeze certificate calificate.

Nota de fundamentare chiar precizează că pentru efectuarea acestor demersuri de către contribuabilii pentru care se creează obligativitatea înrolării în SPV, se impune reglementarea unui termen până la care această înrolare este opțională, urmând ca după acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor fi luate în considerare, iar contribuabilii în cauză să fie notificați de către organul fiscal central cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin SPV.

Această normă de neluare în considerare a cererilor, înscrisurilor ori oricăror alte documente depuse în format letric reprezintă o sancțiune administrativă putând avea ca efect o serie de sancțiuni concrete, funcție de tipul actului depus, respectiv, prescrierea unui drept, dacă o cerere de restituire este depusă, în format letric, la limita termenului de prescripție, decăderea din dreptul de a beneficia de o facilitate fiscală, dacă cererea este depusă în format letric în ultima zi de depunere, sau sancțiuni contravenționale în cazul în care legea impune depunerea unui document/înscris într-un anumit termen și acesta se depune în format letric. În acest sens, prin ordonanța de urgență se reglementează un termen până la care contribuabilii pot să facă demersurile pentru înrolarea în SPV.Aceste lucruri se vor aplica începând cu data de întâi a lunii următoare celei de a treia luni de la data publicării prezentei ordonanței de urgență în Monitorul Oficial.

“Având în vedere sesizările contribuabililor cu privire la plata efectuată eronat de către aceștia în conturile bugetare administrate de organele fiscale centrale sau locale, pentru a fi stinse amenzile aplicate de către organele competente ale statului, se impune modificarea prevederilor art. 164 din Codul de procedură fiscală”, se arată în nota de fundamentare.

Astfel, conform proiectului OUG, la cererea contribuabililor, viramentele efectuate eronat se vor corecta, cu păstrarea datei plății, iar în funcție de data plății se va păstra beneficiul acordat de legiuitor de plată a jumătate din minimul legal al amenzii.


Conform notei de fundamentare:

1. Anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși inspecţiei fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale începute și pentru care s-a comunicat decizia de impunere în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2020 și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2021 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal.

Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere, până la un anumit termen, și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv.

În situația în care obligația bugetară principală stabilită prin decizia de impunere a fost achitată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, contribuabilul are dreptul de a beneficia de facilitatea fiscală dacă depune cererea până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv.

2. Anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși verificării documentare după data intrării în vigoare a OUG nr. 69/2020.

Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere până la anumite termene și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, respectiv în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere dacă termenul de 90 de zile se împlineşte după 31 ianuarie 2022 inclusiv.

În ambele situații reglementate, accesoriile stinse atât înainte, cât și după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se restituie potrivit Codului de procedură fiscală.

Diana Spătaru

Add comment