Un studiu realizat de CONFIDEX arată că încrederea managerilor în economia românească a crescut în Q4 (mai exact 45) 2020, dar este mai scăzut (43) în cazul companiilor mici care au fost mai afectate de pandemie. Firmele încep să își reconfigureze spectrul de priorități și devin tot mai interesate de digitalizare și de redefinirea relației cu clienții.
Indicele CONFIDEX măsoară încrederea managerilor în economie, crește de la 41 în Q2 și Q3 2020 la 45, dar este mai scăzut (43) în cazul companiilor mici care au fost mai afectate de pandemie. Rezultatele studiului au fost făcute publice de Impetum Group.
„CONFIDEX ne arată în mod evident o atitudine mai optimistă a managerilor în ultimul trimestru din 2020, în principal ca urmare a scăderii la jumătate a pierderilor estimate la începutul pandemiei, iar asta va avea efect în evoluția pozitivă a economiei noastre în acest an. Însă optimismul din ultimul trimestru al anului trecut ar putea amâna alinierea companiilor către noua economie. Este o falsă țintă să urmărim să ne întoarcem la ce era înainte, acum miza este să ne pregătim pentru noua economie.”, declară Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.
Totodată, companiile încep să își reconfigureze spectrul de priorități și devin tot mai interesate de digitalizare și de redefinirea relației cu clienții. Dacă prima măsură e gândită pentru tranziția spre normal, a doua e privită mai degrabă ca o măsură de adaptare și precauție în condiții de carantină.
Studiul arată că managerii au așteptări mari de la 2021 și mizează pe o creștere a afacerilor și a investițiilor
În ceea ce privește Q1 2021, procentul celor care cred ca PIB-ul va scădea s-a redus de la 73% la 46%, iar creșterea investiților și a digitalizării reprezintă priorități pentru companii în următorul an. CONFIDEX relevă o pondere mai mică a celor care cred că șomajul va crește (75% vs 54%) precum și a celor care cred că inflația va crește (70% vs 58%).
”Piramida lui Maslow este foarte clară în cazul companiilor. Astfel, după ce managerii au trecut de șocul inițial și s-au asigurat că au resursele necesare supraviețuirii, mulți au, în prezent, planuri de extindere și de creștere a vânzărilor și profitului. În plus, digitalizarea, mutarea operațiunilor în online și telemunca au intrat pe lista lor de priorități, cel puțin la nivel declarativ”, a mai afirmat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group. Uitându-ne acum la întreg anul 2020 ne dăm seama că am trecut printr-o criza a încrederii – de la perioada grea în care lipsa vizibilității ne-a afectat mai mult decât realitatea, ușor-ușor managerilor le revine optimismul și iau decizii bazate pe realitate, nu pe percepția riscului, a continuat Andrei Cionca.
Până la finalul anului 2021, managerii estimează o recuperare cel puțin parțială în privința principalilor indicatori financiari ai companiilor. Ei se așteaptă ca cifrele de afaceri și investițiile să înregistreze creșteri de 5% față de 2020, iar profitul să avanseze cu circa 1%. Totodată se așteaptă și la o creștere a numărului angajaților, dar și a costurilor de producție cu circa 2%.
Optimismul de la finalul anului trecut se reflectă și în așteptările privind revenirea la situația de dinainte de pandemie. Cei mai mulți manageri așteaptă o recuperare integrală a pierderilor provocate de COVID-19 în vara lui 2022.
În același timp, HoReCa rămâne cel mai afectat sector
În continuare, managerii văd o ieșire în criză în forma literei V dar cu o revenire în două viteze, în condițiile în care companiile au fost afectate în mod diferit de pandemie, așa cum arată și Indicele CONFIDEX. De exemplu, HoReCa rămâne în continuare sectorul cel mai lovit de pandemie.
Companiile renunță treptat la măsuri de austeritate, precum: concedieri, șomaj și reducerea activității. 70% dintre companiile medii și mari și 55% dintre cele mici consideră că, în perioada următoare, ar trebui să crească productivitatea, inclusiv investind pentru a rămâne competitive. Doar 27% consideră că reducerea costurilor e mai importantă în această perioadă (- 10% față de Q3).
În zona veștilor mai puțin bune, CONFIDEX arată că scade capitalul de lucru pentru 35% dintre manageri, cei mai mulți susțin că relația cu băncile s-a înrăutățit, iar accesul la creditare a devenit mai greu.
De asemenea, pandemia nu a rezolvat problema forței de muncă ce ocupă locul al doilea în topul provocărilor.
Perspective pentru Q1 2021. Redresare
În general, perspectiva în privința evoluției economiei pentru următoarele 3 luni este mai bună. Cei mai pesimiști sunt managerii din Transporturi și Servicii, iar cei mai optimiști sunt cei din Construcții.
Majoritatea (85%) managerilor consideră că demararea campaniei de vaccinare împotriva COVID va avea impact pozitiv asupra economiei naționale.
Creșterea productivității constituie principalul motor de relansare economică pentru aproape două treimi dintre companii, iar scăderea costurilor intra pe un trend descendent: cu 10% mai puțini manageri iau în considerare tăierea de costuri ca modalitate de redresare.
Inițiat la scurt timp după debutul pandemiei, CONFIDEX măsoară încrederea managerilor români în economia actuală și are scopul de a crea repere concrete pentru businessuri și de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realității.
CONFIDEX Q4 2020 acoperă un eșantion de aproximativ 950 de companii din top 7 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB și toate regiunile țării: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; HORECA; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs și manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.
Add comment