Femeile din țările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, se pot înscrie la ediția 2021 a programului EU Prize for Women Innovators, organizat de Comisia Europeană, dedicat femeilor din antreprenoriat. Se oferă premii în valoare totală de 350.000 de euro.
Se pun la bătaie 3 premii a câte 100.000 de euro la categoria „femei inovatoare” și un premiu de 50.000 de euro pentru o „inovatoare la începutul carierei”.
Termenul limită pentru înscrieri este 30 iunie 2021. Antreprenoarele își pot depune candidaturaAICI.
Competiția este finanțată prin programul Orizont 2020, iar câștigătoarele vor fi desemnate de către un juriu format din experți independenți. Aceștia vor evalua candidatele luând în considerare gradul de inovare al produsului sau serviciului oferit de companie, impactul acestuia asupra unor nevoi sau provocări sociale, cu beneficii semnificative pentru cetățeni și pentru economie, precum și rolul concurentei în succesul companiei.
Sunt acceptate inovații din orice domeniu.
Cine poate participa?
- Antreprenoare care au făcut inovații bazate pe descoperiri științifice sau tehnologice, din categoria deep tech;
- Fondatoare sau co-fondatoare a unei companii cu o vechime de cel puțin 2 ani;
- Candidatele din categoria „inovatoare la începutul carierei” trebuie să aibă până în 30 de ani.
La ambele categorii, se pot înscrie două sau mai multe co-fondatoare ale unei singure companii, printr-o cerere comună, concurând pentru un singur premiu.
Pentru mai multe informații consultați regulamentul programului.
Add comment