Start-Up Zone

Înregistrarea zilierilor în registrul electronic. Inspecţia Muncii anunţă controale

Inspecţia Muncii anunţă desfăşurarea unei campanie privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii nr. 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor de aplicare a acesteia precum și a modului în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în registrul electronic de evidenţă a zilierilor.

Campania se va desfăşura pe parcursul anului 2022 şi are ca scop combaterea cazurilor de utilizare a muncii nedeclarate prin folosirea zilierilor în alte condiţii decât cele limitativ prevăzute de lege. Inspectoratele teritoriale de muncă vor realiza acţiuni de verificare în vederea eliminării neconformităţilor constatate, și totodată vor realiza îndrumarea beneficiarilor cu privire la modalităţile de aplicare a legislaţiei incidente.

Amintim că odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ministrului muncii și protecției sociale nr. 1.140/2020, începând cu data de 25 iulie 2020, beneficiarii au obligația să țină evidența zilierilor în Registrul electronic de evidență a zilierilor.

Beneficiarii pot obţine parola pentru conectare la aplicația web aferentă Registrului electronic de evidență a zilierilor de la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul.

Registrul electronic de evidență a zilierilor poate fi completat și transmis direct din teren de către Beneficiar / împuternicit sau persoane desemnate de către acesta – utilizatori, cu ajutorul aplicaţiei informatice pentru dispozitive mobile, denumită „Inspectia Muncii“. Aplicația „Inspectia Muncii“ poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store. Registrul electronic de evidență a zilierilor poate fi completat și transmis de către utilizatori și prin intermediul aplicației web din portalul Inspecţiei Muncii.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment