Start-Up Zone

Starea de alertă, prelungită până în septembrie!

Hotărârea nr. 826/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 767/2021, prevede prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Aşadar, începând cu data de 11 august 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, până la data de 10 septembrie 2021.

Potrivit ştirilor juridice, se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 400 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Însă participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2.

sursa: lexcafe.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment