Start-Up Zone

Perioada pentru înscrierile la măsura HoReCa se prelungește cu o săptămână

Perioada de înscriere a firmelor în schema de ajutor HoReCa – compensare de 20% din diferența de cifră de afaceri între 2019 și 2020 va fi prelungită cu o săptămână, până la 26 iulie 2021.

Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021. Era programată să se închidă mâine, 20 iulie 2021, cu posibilitate de prelungire, conform procedurii. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis azi un ordin care extinde această perioadă pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema.

Ministerul a estimat numărul potențialilor beneficiari ai schemei la 30.000. Până astăzi, 19 iulie 2021, cu o zi înainte de expirarea termenului inițial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8000 de firme.

Valoarea totală a cererilor de ajutor atinge, la ora publicării comunicatului, aproximativ 2,5 miliarde de lei.

Schema este finanțată de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu un credit de angajament de 2,5 miliarde de lei, creditul bugetar acordat schemei prin Legea Bugetului 2021 fiind de 1 miliard de lei.

Amintim că plățile pe această schemă de ajutor de stat sunt pro-rata. Plata ajutorului nu depinde de  ordinea înscrierii în platforma STS dedicată schemei, iar dacă bugetul total este depășit de suma totală solicitată de beneficiari, cota bugetată de 2,5 miliarde de lei va fi împărțită proporțional tuturor firmelor acceptate.


Mai multe detalii, aici: https://bit.ly/3xPD9fr

sursa: MEAT (gov.ro)

Redactia START UP ZONE

Add comment