Revocarea ministrului Economiei, Claudiu Năsui, este cerută de către Partidul Social Democrat, în urma eşecului implementării Măsurii a 3a, anunţă un comunicat al formaţiunii transmis AGERPRES.
PSD solicită prim-ministrului Florin Cîţu şi preşedintelui României Klaus Iohannis revocarea de îndată a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, în urma anulării integrale a Măsurii 3 – Granturi pentru investiţii acordate pentru IMM-uri. De asemenea, PSD cere USR-PLUS să fie consecvent principiilor pe care le-a fluturat până acum în ochii alegătorilor şi să retragă sprijinul politic ministrului Năsui, astfel încât acesta să poată fi înlocuit în cel mai scurt timp de o persoană competentă”
– precizează comunicatul PSD.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a arătat, încă de la început că tot ce urmărește este o așa numită transparență, fără a face însă ceva concret pentru a ajuta mediul antreprenorial românesc. În loc să blocheze Măsura a 3a pentru a câștiga timp, ministrul Economiei trebuia să înștiințeze IMM-urile că Măsura a 3a nu va mai fi disponibilă decât după mult timp.
Prin anularea Măsurii 3, ca urmare a declanşării anchetei DNA, Guvernul admite ori frauda care s-a comis prin intervenţiile ministrului Economiei, ori incompetenţa fără margini a acestuia în gestionarea acestui program care afectează peste 27.000 de IMM-uri şi compromite relocarea a 550 de milioane de euro din fondurilor europene din exerciţiul financiar 2013-2020
– arată comunicatul.
În afara faptului că ministrul Economiei a blocat Măsura a 3a Granturi pentru Investiții, acesta nici măcar nu a propus o dată pentru relansarea acesteia, nici condiții de eligibilitate oficiale, astfel încât firmele să își poată scrie planul de afaceri din nou de acum. Astfel, toți antreprenorii care își plănuiau în detaliu investițiile trebuie să aștepte tot mai mult pentru a primi finanțarea, iar mulți dintre aceștia nu vor mai aplica din nou.
În ambele situaţii, orice zi în plus a ministrului Năsui în fruntea Economiei reprezintă un act de sfidare la adresa antreprenorilor români şi marchează intrarea în complicitate a celor care pot decide înlocuirea sa. După bătaia de joc la adresa celor peste 27.000 de firme care şi-au pus speranţe în accesarea fondurilor europene şi au cheltuit bani şi timp pentru a se înscrie în Măsura 3, antreprenorii români nu mai pot avea încredere în ministrul Năsui, ceea ce impune înlocuirea imediată a acestuia”
– susțin social-democrații.
Add comment