Un start-up IT românesc, de automatizări ale proceselor din fabrici, a obținut o finanțare de capital de risc de 100.000 de euro în schimbul a 15% din afacere.
Firma de software KIM a primit investiția din partea Simple Capital, vehiculul de investiții private fondat de antreprenorul Andrei Pitiş, cunoscut ca fondator al producătorului de ceasuri smart Vector Watch, achiziționat de Fitbit.
Investiția Simple Capital în firma IT KIM va fi axată pe trei direcții: crearea unui departament specializat de Product Development care va asigura scalarea produselor dezvoltate de KIM până în prezent, extinderea echipei de programatori pentru a putea răspunde cât mai rapid cerințelor tehnice venite de la clienții actuali și cei viitori, precum și promovarea pe plan local și internațional a beneficiilor și valorii adăugate pe care le aduc soluțiile KIM.
„Investiția în KIM este parte din strategia Simple Capital de a susține produse românești pregătite să se extindă pe piața internațională. Vicențiu și echipa KIM sunt într-un moment foarte bun de dezvoltare a companiei și mai ales într-un context favorabil de creștere a business-ului. Presiunea pentru digitalizare a crescut mult în toate tipurile de organizații, la nivel global, iar furnizorii de soluții care să crească agilitatea și competitivitatea companiilor au oportunitate foarte buna de poziționare pe piață”
– a declarat Andrei Pitiș, CEO Simple Capital, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
„Pentru KIM, investiția lui Andrei Pitiș este o validare a faptului că, în cei 9 ani de activitate, soluțiile software proprii, 100% românești, au adus valoare pe piață și au rezolvat probleme operaționale reale ale multor companii locale. Astăzi, soluțiile în care am investit încă de la înființarea companiei, sunt mature și pregătite pentru lansarea și la nivel internațional. Ca antreprenor, îmi doresc să duc compania la următorul nivel de dezvoltare, și pe alte piețe, să ne atingem obiectivele stabilite și să ne consolidam poziția de business, iar alături de Andrei sunt convins că vom reuși în această strategie
– a adăugat Vicențiu Corbu, fondator și CEO al KIM
Compania românească KIM, fondată în 2012 de către Vicențiu Corbu, este specializată în furnizarea de soluţii software pentru digitalizarea proceselor de business din industriile navale, petrol și gaze, logistică sau producție. În prezent, KIM are o echipă de 15 oameni, dar intenționează să atragă cel puțin încă 5 persoane noi.
Vicențiu Corbu, Fondatorul KIM, a investit în ultimii ani peste 1 milion de euro în dezvoltarea propriilor soluții software cu care automatizează procesele de business din fabrici, corporații și IMM-uri.
Add comment