Microîntreprinderile, care au maximum 9 salariați, vor fi obligate să le comunice angajaților fișa postului cu atribuțiile lor, dacă aceștia solicită acest lucru, potrivit Ordonanței de urgență 37/2021, publicate joi în Monitorul Oficial.
Guvernul permite microîntreprinderilor să nu mai întocmească fișa postului pentru angajați, fapt care a stârnit nemulțumirea unor sindicate, care se temeau că unii dintre patroni ar putea abuza de poziție, cerându-le salariaților să presteze activități care nu intră în atribuțiile lor de serviciu.
Apărută joi în Monitorul Oficial, Ordonanța de urgență 37/2021 prevede, totuși, că microîntreprinderile care beneficiază de scutirea de la obligația întocmirii fișei postului sunt în continuare obligate să le comunice salairaților atribuțiile pe care le au, la cererea lucrătorilor.
„Prin excepție, la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fișa postului cu specificarea atribuțiilor postului” – se arată în OUG 37/2021.
Alte prevederi ale Ordonanței de urgență 37/2021:
- Pentru salariații mobili, salariații care desfășoară muncă la domiciliu și salariații microîntreprinderilor, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.
- Microîntreprinderile sunt exceptate de la obligația întocmirii regulamentului intern.
Proiectul de ordonanță poate fi consultat AICI.
Add comment