Ministerul Economiei a primit o solicitare clară din partea Consiliului Național al IMM-urilor, care susține ideea potrivit căreia Ministerul Economiei ar trebui să comunice care sunt acţiunile pentru deblocarea Măsurii 3. De asemenea, mai există o solicitare și pentru un calendar, cu acţiuni şi termene clar,e care să vizeze operaţionalizarea măsurii de Granturi de Investiții de 50.000-200.000 de euro, din cadrul schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza COVID-19
“Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, solicită public Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului să comunice care sunt acţiunile pe care ministerul le va întreprinde pentru deblocarea Măsurii 3,având în vedere declaraţia publică a Prim-Ministrului, domnul Florin Cîţu, făcută în cadrul şedinţei Biroului Permanent al CNIPMMR din data de 25 februarie, cu privire la posibilitatea deblocării Măsurii 3 –Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor, conform căreia:
E posibil ca o soluție pe care să o avem pe termen scurt acum este să eliminăm acele proiecte din Măsura 3 care sunt legate de imobiliar și să putem să mergem mai departe. E o discuție pe care o să o am cu ministrul economiei. Ar fi păcat să nu mergem cu această măsură mai departe. Toată problema a apărut la modul de interpretare a ordonanței de urgență. Noi vorbeam de spații de producție, dar producția are un sens mai larg, depinde de cine și cum interpretează”, se arată într-un comunicat transmis de CNIPMMR.
Reprezentanții IMM-urilor spun că este de maximă necesitate adoptarea, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare şi solicită prezentarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unui calendar, cu acţiuni şi termene clare care să vizeze operaţionalizarea Măsurii 3.
Reamintim că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că refuză să finanțeze cheltuieli cu imobiliarele prin Măsura 3. El a sesizat procurorii DNA, acuzând posibile scurgeri de informații privind procentul de cofinanțare din proiectele înscrise în Măsura 3, în ultimele zile ale sesiunii de depunere. De asemenea, premierul a trimis Corpul de control la Ministerul Economiei.
Revenind la schema de ajutoare de stat COVID, premierul a dat asigurări că la Măsura 1 – microgranturi de câte 2.000 de euro și Măsura 2 – granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 de euro plățile vor accelera după ce Parlamentul va aproba bugetul de stat pe anul 2021. „Plățile pentru celelalte măsuri vor începe când va fi aprobat bugetul , sper ca săptămâna viitoare să fie aprobat și vom reveni”.
Add comment