IMM- urile din România vor putea obține și în anul 2021 credite bancare cu garanții de stat prin IMM Invest, IMM Leasing Echipamente și Utilaje și alte programe de garantare, având în vedere că a fost hotărâtă de către Comisia Europeană prelungirea Cadrului Temporar de Ajutor de Stat până la sfârșitul anului 2021. Mai mult, în anul 2021 se estimează dublarea finanțărilor prin programele de creditare menționate.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) estimează în anul 2021 „dublarea numărului de finanțări, având la bază toate Programele aferente Planului Național de Investiții și Relansare Economică, din care menționăm: IMM Invest (continuare), Agro IMM Invest (program nou), IMM Leasing de Echipamente și Utilaje (program lansat inițial la finele anului 2020) și nu în ultimul rând IMM Factor (program care va susține cashflow-ul întreprinderilor mici și mijlocii)”.
„Recent Comisia Europenă a anunțat decizia de prelungire a Cadrului Temporar de Ajutor de Stat până la sfârșitul anului 2021, ceea ce ne îndreptățește să estimăm dublarea numărului de finanțări în baza programelor implementate în cadrul Planului Național de Invesțiii și Relansare Economică. Valoarea totală a garanțiilor prevăzut a fi acordate in anul 2021, este de peste 18 miliarde lei, la o pondere medie a garanțiilor la un nivel de 80%” – a menționat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
În anul 2020, Fondul a acordat 92.241 garanții, cu o valoare de garantare de 20,78 miliarde lei, ceea ce reprezintă 12,8% din numărul total de garanții, respectiv 28,4% din valoarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani de activitate.
De la declanșarea crizei COVID-19, FNGCIMM a lansat 5 programe pentru a răspunde la provocările economico-financiare generate de către pandemia COVID-19:
- IMM Invest:
Programul de susţinere a accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la capital financiar MM Invest a fost lansat de FNGCIMM cu scopul de a sprijini IMM-urile afectate semnificativ de criza COVID-19 să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții.
Impactul Programului IMM Invest România în Economia țării în anul 2020, în doar 6 luni de la implementare, se poate sumariza prin:
- 10% din mediul de afaceri din perspectiva veniturilor au aderat la Program;
- derularea programului prin 21 de bănci;
- acordarea unui număr record de finanțări totale de 25.586;
- o valoare totală finanțată de catre instituțiile bancare de peste 15 mld lei;
- asigurarea continuității locurilor de muncă a unui număr de 443.097 de angajați. Potrivit INS la finele anului 2019 numărul de șomeri înregistrați era de 374.405. În situația în care Programul nu era în vigoare și în derulare, rata șomajului s-ar fi dublat în anul 2020;
- Total contribuții muncă (CASS, CAS, Impozit Venit, CAM) = 7,7 mld lei;
- TVA Net plătit = 3,6 mld lei;
- Impozit venit / profit = 1,6 mld lei;
- TOTAL IMPOZITE ȘI TAXE = 12,9 mld lei
„Garanțiile acordate prin Programul IMM Invest România sunt deja acoperite prin taxele și impozitele plătite de aceste companii în 2019 (înainte de pandemie)” – menționează Fondul de garanatre.
Pentru perioada 2021-2025, FNGCIMM estimează că firmele care au beneficiat de Programul IMM Invest România vor aduce un impact fiscal prin taxe și contribuții plătite de 56,1 mld lei, ceea ce este de 22 ori mai mult decât nivelul maxim al garanțiilor executate în cel mai pesimist scenariu (rata creditelor neperformante pentru creditele IMM Invest poate ajunge până în anul 2025 la maxim 20%, comparativ cu nivelul actual de 4% raporat de BNR pe întreg sistemul bancar). În cazul multiplicatorului cash raportul dintre taxe plătite:garanții executate este de 1:22. Altfel spus, prin Programul IMM Invest România, nu au existat sume cheltuite, dimpotriva se vor genera venituri suplimentare în perioada 2021-2025 la Bugetul de Stat.
Din punct de vedere al finanțării sectoarelor de activitate ale întreprinderilor mici și mijlocii care au aplicat, Programul IMM Invest România a susținut (așa cum reiese din bazele de date ale FNGCIMM) în principal următoarele coduri CAEN:
- 4120 Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
- 4941 Transporturi rutiere de mărfuri
- 0111 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producatoare de semințe oleaginoase
- 4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
- 5610 Restaurante
După mărimea întreprinderilor mici și mijlocii care au beneficiat de finanțări în cadrul Programului IMM Invest România, imaginea se prezintă astfel:
- 52% întrepinderi aflate în categoria Micro (0-9 angajați);
- 38% întreprinderi aflate în categoria Mici (10-49 angajați);
- 10% întreprinderi aflate în categoria Mijlocii (50-249 angajați).
La data de 31.12.2020, ajutorul de stat acordat beneficiarilor Programului IMM Invest România însumează:
- Dobânzi aferente creditelor utilizate: 102 milioane lei
- Comisioane de administrar: 48,54 milioane lei
- Comisioane de risc:140,68 milioane lei
2. Facilități pentru creditele acordate anumitor tipuri de debitori:
În programul înființat în baza OUG nr. 37/2020, rolul FNGCIMM este de a garanta creditorilor sumele reprezentând dobânzi amânate la plată și de a prelua riscul neîndeplinirii obligațiilor ce le revin debitorilor. De la implementarea acestei facilități, FNGCIMM a emis scrisori de garantare pentru 24 bănci, cu o valoare totală a angajamentului de garantare de 25.18 milioane lei, reprezentând dobânzi datorate de 47.212 debitori persoane fizice și a 112 IMM-uri.
3. IMM Leasing pentru Echipamente și Utilaje:
Acest program este operațional, iar numărul mare de operatori de leasing financiar care s-au înscris în program arată că acest instrument financiar nou este necesar IMM-urilor pentru a putea achiziționa bunuri mobile noi sau second-hand și asigură fluxurile financiare necesare prin operațiuni specifice de sell-and-lease-back.
Programul IMM Leasing urmează să fie digitalizat prin utilizarea aplicației web-plafon și a semnăturii electronice. Plafonul total de garantare alocat pentru anul 2021 este de 4 miliarde lei, iar bugetul schemei de ajutor de stat este de 78,1 milioane lei.
4. IMM Factor
Programul susține accesul IMM-urilor la finanțarea creditului comercial. Prin IMM Factor, FNGCIMM acordă garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar eligibil pentru finanțările de tip factoring cu regres, acordate de bănci pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter reînnoibil, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.
La fel ca toate programele noi lansate și acest program va fi complet digitalizat prin utilizarea aplicației web-plafon și a semnăturii electronice. Programul este operațional, urmând să producă rezultate în perioada următoare.Plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul Programului în anul 2021 este de 1 miliard de lei, bugetul schemei de ajutor de stat este de 43 milioane lei, iar numărul total al beneficiarilor este estimat la 1000 de IMM-uri.
Add comment