Start-Up Zone

Patria Credit IFN lansează un produs de creditare destinat legumicultorilor care cultivă tomate

Patria Credit IFN lansează un credit destinat legumicultorilor care cultivă tomate şi care sunt interesaţi să acceseze fonduri înainte de acordarea subvenţiei de stat pentru producţie, potrivit unui comunicat al băncii, remis marţi AGERPRES.

Programul, intitulat “Creditul Punte Tomatina”, se adresează legumicultorilor înscrişi în programul de stimulare a producţiei de tomate şi acordă, în avans, o sumă de până la 70% din subvenţia aprobată, cu un maxim 10.000 de lei. Creditul se acordă rapid, banii sunt disponibili în doar două zile de la solicitarea creditării, iar plata creditului se realizează la încasarea subvenţiei, precizează Patria Credit IFN.

Banca spune că a implementat mai multe măsuri pentru protejarea sănătăţii clienţilor şi angajaţilor, printre care se numără reducerea programului de lucru la intervalul 09:00 – 15:00 şi instalarea unor căsuţe poştale la intrarea în fiecare unitate, unde pot fi colectate actele pentru dosare de creditare aflate deja în lucru.

De asemenea, Patria Credit IFN recomandă clienţilor şi utilizarea de soluţii digitale: compania a pus la dispoziţie opţiunea de creditare online, prin care clienţii sunt ghidaţi de angajaţi pentru finalizarea procesului. În cazul clienţilor deja existenţi, Patria Credit IFN recomandă utilizarea serviciului de plată online a ratelor, cu cardul, direct pe site-ul companiei. Acest nou serviciu a fost implementat la începutul acestui an şi deja este utilizat de o parte dintre clienţi.

Patria Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară (IFN) specializată în finanţarea agricultorilor şi a microintreprinderilor, în special din mediul rural. Patria Credit IFN SA este membră a Grupului Patria Bank, grup deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi ezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

sursa: AGERPRES

Redactia

Add comment